Întalnindu-l pe “Bruce Lee”, Regele Canalelor din România
Un documentar realizat de Chanel4
Adânc sub străzile Bucureștiului – în Europa, în secolul 21 – există o rețea de tuneluri de canalizare, care este casa, la sute de bărbați, femei și copii afectate de consumul de droguri, HIV și TBC.
Cel mai nou membru al clubului european, Romania, “a lucrat din greu” pentru asi imbunatatii suprafata. Dar mai exista o alta Romanie, subterană.
Intrarea in aceasta “lume subpamanteana” se face printr-o gaura in asfalt in fata garii de nord a Bucurestiului. In timpul după-amiezii au inceput sa se trezeasca, tarandu-se afara din pamant, ca strigoii.
Printre ei exista un baietel, pe nume Nicu, care arata de 12 ani. Insa aflam mai tarziu ca “micul” Nicu are de fapt 17 ani, dar cresterea sa a fost intrerupta din cauza consumului de droguri. El este de acord sa fie mesagerul catre boss-ul de subpamant.
Ni s-a spus ca aceasta lume subpamanteana are un stapan, si pentru a intra inauntru este posibil doar pe baza de invitatie. Dupa cateva ore revine: putem merge sa-l vedem acum.
In maini si genunchi ne taram inauntru, jos prin intuneric, imediat apare un univers paralel. Este caldura care te loveste prima data. Aceste tuneluri vechi a facut parte din marele proiect a lui Ceausescu de a incalzi centrul orasului. Apoi, este mirosul: o vopsea metalica numita aurolac, inhalata de dependentii prin niste pungi de plastic.
Urmeaza muzica…
Suntem in prima camera: ei o numesc “Oficiul”. Incercam sa nu inghitim in sec. Cu coada ochiului, se vede o femeie cu o seringa intre picioare; un baietel ne priveste in timp ce tine o punga de aurolac la gura, pompand incet, ca o inima neagra.
Toată lumea de aici este HIV pozitiv, un sfert au TBC.
Dupa luptele sale de strada, omul care conduce reteaua de aurolaci se numeste “Bruce Lee”(vezi poza mai sus), Regele Canalelor.
Sursa, video si text(tradus si modificat): http://www.channel4.com/news/romania-tunnels-bucharest-orphans-photo
De la o viata in canalele Garii de Nord la angajatul anului
E de 4 ani steward la cel mai luxos etaj al unui hotel de 5 stele din inima Bucurestiului si are statutul de “angajatul anului”, ales din toti cei peste 250 de angajati.
El, cel care inainte, a trait 20 de ani in canalele de la Gara de Nord, in aburi de aurolac si apoi dependent de heroina. Era parte din Statul Romania de sub pamant, pentru care nimeni nu mai crede real intr-o solutie. Si totusi, am gasit astazi,un barbat la casa lui, cu nevasta si cu un copil pentru care construieste o viata complet diferita de a lui.
Emanuel este acum parte din Romania tuturor posibilitatilor frumoase.
Sursa: Incont.ro